Fântâna din Răscruci – Gheorghe Berbecel – 2016

Reprezintă o lucrare ce surprinde viaţa comunităţii novăcene, mai cu seamă a celor din fostul sat Novaci Străni (cu ascendenţă ardelenească) reliefată cronologic între anii trişti şi grei ai copilăriei Lenuţei şi vârsta amintirilor, în care copiii şi nepoţii îi sunt cel mai frumos dar şi înseamnă cele mai mari realizări ale familiei ei. Cartea a fost scrisă după povestirile celei căreia i-a fost dedicată – Elena Berbecel, de către fiul acesteia, iar în cuprinsul celor 296 de pagini, cititorul va desluşi, nu fără emoţii, crâmpeie din viaţa grea a familiilor de altă dată, apăsate de necazuri şi pierderea prematură a celor dragi.

citat „A trecut jumătatea verii şi e ziua de Pantelimon. Nu a văzut de două luni pe nimeni decât cei cinci oameni de la stână” Gheorghe Berbecel – Fântâna din Răscruci, Editura PIM, Iaşi, 2016,  p.126