Dumitru D. Brezulescu

în foto, alături de soţia Lucia

foto- Colecţia Ing. Gheorghe Cuţuliga

născut în comuna Novaci – 20 septembrie 1879, orfan de tată de la cinci ani;

absolvent: Şcoala primară Novaci

Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu

Liceul „Traian” Turnu Severin

Facultatea de Drept – Bucureşti. Teza de licenţă este citată ulterior de către Nicolae Iorga şi folosită la crearea primului Cod silvic din dreptul românesc;

Fondatorul Băncii Populare „Gilortul” Novaci. După opt ani de la înfiinţare Banca avea peste 2500 membrii, iar capitalul depăşea 2.ooo.ooo lei la valoarea anului 1910.

29 noiembrie 1907 este data la care, prin intermediul Băncii, Brezulescu achiziţionează prin aceasta ultimele şi cele mai mari componente imobiliare ale Moşiei Novaci;

Realizează împroprietărirea atipică a Novăcenilor, mai ales a celor nou veniţi, condiţionat aşa încât aceştia să poată cumpăra definitiv terenurile, în anumite intervale de timp;

Pune bazele Novaciului modern, fiind implicat în aproape orice proiect local (reţele de drumuri, construire de imobile, activităţi economice sau culturale ori educative);

Între 1911 – 1916 este deputat în Parlamentul ţării.

Săvârşirea 12 iulie 1916