Monografia Băncei Populare „Gilortul” de Gh. Dumitrescu-Bumbeşti

Avem de-a face cu o lucrare ce a văzut lumina tiparului în anul 1910 şi care indică situaţia financiară şi nu numai a celei ce avea a fi numită „Minunea de la Novaci” Banca fondată de Brezulescu la vârsta de 22 ani. Sunt avute în vedere scurte trimiteri la începuturile societăţii, situaţia patrimonială inclusiv după perioada 1905-1907 ce a pecetluit cumpărarea Moşiei Novaci compusă din: munţi (Cerbul, Larga, Măgura, Plopul, Rânca, Tâmpele), Plaiul şi Zăvoiul, fâneţe, islazuri şi locuri de muncă cu suma totală de 400500 lei. Sunt indicate apoi documentele tuturor tranzacţiilor şi câteva aspecte genealogice ale foştilor proprietari, precum şi unele date despre activitatea curentă ori a modului de desfăşurare a adunărilor membrilor societăţii. Nu lipsesc nici actele de caritate făcute de Banca Gilortul pe o perioadă de şapte ani, tot mai numeroase şi consistente de la an la an. Cele 87 pagini conţin şi o serie întreagă de situaţii ori anexe cu conţinut patrimonial, economic ori social.

citat „Condusă dela început cu pricepere şi energie şi după un întins şi chibzuit plan economic, prin mersul operaţiunilor de până azi şi prin întreprinderile sale, din cari a realizat numai câştiguri, Banca „Gilortul” şi-a asigurat cel dintâi loc printre Băncile Populare din ţară” G. Dumitrescu-Bumbeşti – Monografia Băncei populare „Gilortul” din comuna Novaci, judeţul Gorj, Atelierele grafice Socec & Co., Societate anonimă, Bucureşti, 1910, p.47